Anna Timotina

Cărți publicate:

„Amintiri”, Editura SIONO 2021. Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Siono.

Despre autor:

Sunt născută pe 24 mai 1987 în satul Puhoi, Republica Moldova. Am emigrat în Canada în 2012 unde sunt stabilită și în prezent.

La început pentru mine a fost lectura. Și este în continuare o pasiune, un hobby, un refugiu. Îmi place să citesc cărțile într-o rotație de limbi: engleză, franceză, română și rusă. Citesc după cum simt. Nu sunt pasionată de un anumit gen de lectură, cred ca toate cărțile au un mesaj. Scrisul l-am descoperit prin cartea Amintiri .

Nu caut subiecte să scriu, nu mă așez la calculator pentru că trebuie să scriu. O fac atunci când simt că pot să intru într-o lume paralelă. Și atunci încep să aștern cuvintele pe foaie. Nu am cochetat cu scrisul până acum, dar cred că „Amintiri„, prima mea carte, e un început. Deja au mai apărut alte câteva schițe.

Mesaj către cititor: Dedic această carte cititorului. Eu nu aș fi crezut vreodată că amintirile mele pot să prindă aripi și să zboare. Și nu ar fi bucurie mai mare pentru mine decât să știu că fiecare suflet care își plimbă ochii peste această carte va putea renaște în propriile-i amintiri. Amintirile sunt niște teleportări în timp, de unde ne hrănim dorul și continuăm prin viață spre viitor.

Referințe critice:

Issabela Cotelin: „Memoriile, confesiunile, autobiografiile, când autorul nu este o personalitate aparte într-un peisaj dat, sunt un fel de bumerang, deoarece intervin diverse aspecte, dintre care, după mine, prioritare sunt stilul autorului și capacitatea de a transmite un mesaj. Acum, între noi fie vorba, și când sunt ale unei personalități pot fi plictisitoare sau interesante doar pentru un anumit segment al cititorilor, dar asta e altceva. Și, tot între noi, faptul că și eu mi-am publicat subiectiv un jurnal nu îmi schimbă cu nimic părerea obiectivă.Astfel, când e bine scrisă, o carte de amintiri a unui autor necunoscut are valoare momentană sau valoare în sine și trece proba timpului dacă, dincolo de trăirile personale, reușește să le universalizeze cumva.
Din acest unghi, care este personal, pentru mine Anna Timotin a reușit să străbată marea aventurii amintirilor din copilărie trecute pe curatul hârtiei tipărite. (P.S. la Siono.)
Mi-a produs o reală plăcere senzorială toată cartea. Am remarcat îndeosebi, ca procedeu – deliberat sau spontan, nu am de unde să știu – monologul dintre micuța și săraca Ana a unui sat din Moldova și Anna cea mare, cea cu doi „n”, studenta plecată în Canada și realizată, cum se spune, acolo. Și, din aceeași gamă, foarte reușită este și fina paralelă prezent-trecut – aproape fiecare capitol începe cu un mic crâmpei actual, care duce la corespondentul lui în timp.
Nu-mi plac superlativele și nu stabilesc ierarhii. Dar e aici o mică bijuterie lingvistică a unei Basarabii vechi, tristă în formă și perenă în fond. Dorul nostru, comun cu al moldovenilor de peste Prut, intraductibil în alte limbi și alterat de un comerț istoric („ia tu bucata asta”, „dă-mi-o mie p-aia”, de parc-ar fi bucăți de pământ dintr-o planetă pustie, deși nici așa n-am avea dreptul să facem negoț) ce a reușit să-i schimbe structuri frazeologice, dar și să-i adâncească inflexiuni prestabilite, naște amintiri la fel de intraductibile în alte spirite. Silabisindu-le, însă, într-un limbaj sufletesc general, amintirile Anei Timotin devin tangibile omului de oriunde.
Exagerez? Nu știu. Dar știu cum poezia naște poezie, cuvântul frumos stârnește imagini, gândul bine exprimat încremenește un timp anume pentru o eternitate.
Iar eu, după ce am terminat-o, mi-am făcut, brusc și acut, o mămăligă, căutând proustian în aroma ei gustul propriei mele copilării.”