Toronto, Canada, din 1998
Email: aici
Website: aici
Cărți publicate:
„Crâmpeie de viaţă” – 2005, Ed. Forum, Bucureşti;
„Gând purtat de dor” – 2006, Ed. Forum, Bucureşti;
„Prin sita vremii” – 2007 Ed, Anamarol, Bucureşti;
„Oglindiri” – 2009, Ed. Anamarol, Bucureşti;
„Luminişuri” – 2011, Ed. Anamarol, Bucureşti;
„Întoarcerea spre obârşii” – 2012, Ed Anamarol, Bucureşti;
„Zâmbind vieţii” – 2013, Ed. Anamarol, Bucureşti;
„Frumoasele vacanţe” – 2014, Ed. Anamarol, Bucureşti;
„Liliacul înflorit la poarta înserării” – 2014, Ed. Anamarol, Bucureşti;
„Frumuseţea scrisului”, 2015, Ed. Anamarol, Bucureşti;
„Îmi plec fruntea” – 2015, Ed. Anamarol, Bucureşti;
„Consemnări pe curat” – 2015, Ed. Anamarol, Bucureşti;
„Pe cărările vieţii” – 2016, Ed. Anamarol, Bucureşti;
“Elena Buică – O ambasadoare a sufletului românesc”, o monografie a scrierilor semnate de Elena Buică, comentarii critice, volum alcătuit de Cezarina Adamescu, cu prezentarea unor fragmente din cărţile autoarei, 2016, Ed. Anamarol, Bucureşti.
“Sensul giratoriu al vieţii” Ed.Armonii culturale, Adjud, 2017
“Între două lumi”, volum bilingv, dedicat Canadei, la sărbătorirea celor 150 de ani de existenţă ca stat și României la 100 de ani de la marea Unire. Ed. Armonii culturale, Adjud, 2017
„Puterea magică a gândului” – antologie de autor, Ed. Armonii culturale, Adjud, 2018
„În pas cu timpul” proză scurtă, Ed. Armonii culturale, Adjud, 2018
Despre autoare:
Elena Buică – Buni, s-a născut la 3 ianuarie 1933, în comuna Ţigăneşti, judeţul Teleorman.
În anul 1964 a absolvit Facultatea de limbă şi literatură română a Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca.
A fost profesoară de limba şi literatura română la mai multe şcoli şi licee din Bihor, Cluj şi Bucureşti.
S-a pensionat în anul 1988. Din același an locuieşte în Toronto, Canada.
Scrie proză scurtă. Debutul literar are loc în 2003, la revista „Observatorul” Toronto. Este prezentă în mai multe reviste de cultură şi spiritualitate, online şi pe suport de hârtie, atât din ţară, cât şi în toată diaspora românească.
Premii obținute:
Premile revistei „Observatorul” din Toronto, în anii 2004 şi 2005 pentru perseverarea în a promova limba şi cultura română;
Trofeul “Don Quijote”, 2004, acordat de Societatea Scriitorilor Români din Spania;
Diploma de excelenţă, acordată de Academia Dacoromână, Bucureşti 2011, pentru remarcabila creaţie literară românească;
Premiul acordat de Liga Scriitorilor Români, 2012, volumului „Luminişuri”;
Premiul I obţinut la Concursul Internaţional de Poezie şi Proză, organizat de publicaţia Starpress International, director Ligya Diaconescu, 2012;
Diploma de Excelenţă pentru întreaga activitate literară, acordată de Revista ProLitera, director Ecaterina Cîmpean;
Diploma de Excelenţă pentru cea mai interesantă carte editată în anul 2012, „Întoarcerea spre obârşii”, acordată de Ed. Anamarol, Bucureşti;
Diplomă acordată de Prim-ministrul Canadei, Stephan Harper;
Diplomă acordată de Prim-ministrul provinciei Ontario, Dalton McGuinty, ambele în anul 2013, la împlinirea vârstei de 80 de ani;
Premiul „Tempus”, Academia Dacoromână, pentru promovarea valorilor dacoromâneşti;
Diploma de Merit pentru întreaga activitate literară şi publicistică din partea revistei “Cetatea lui Bucur” Bucureşti şi a Ligii Scriitorilor Români, 2013;
Marele Premiu la Concursul Internaţional de Poezie şi Proză „Limba noastră cea română”, organizat de publicaţia Starpress International, director Ligya Diaconescu;
Diplomă „Tinereţe fără bătrâneţe”, acordată de Cenaclul „Nicăpetre”, aparţinând publicaţiei „Observatorul” din Toronto, 2013;
Diploma şi Medalia „Virtutea Literară”, acordate de Liga Scriitorilor din România, 2014;
Premiul al III-lea la concursul literar organizat de revista “Memoria slovelor”;
Trofeul “Steaua românismului”, Societatea “Mondo calendero”, Râmnicu Vâlcea, 2015;
Diplomă de excelenţă, acordată de revista româno-canadiano- americană „Starpres International”, cu prilejul sărbătoririi limbii române, 2015;
Diplomă de excelenţă pentru colaborare şi activitate literară, desfăşurată în cadrul revistei „Memoria slovelor”, Râmnicu Vâlcea, 2016;
Premiul anului 2017 pentru Cartea monografică şi de cultivare a valorilor tradiţionale, „Pe cărările vieţii”, Ed. Anamarol, Bucureşti, acordat de „Liga Scriitorilor din România”
Diplomă de felicitare pentru aniversarea vârstei de 85 de ani, semnată de doamna Prim-ministu a provinciei Ontario, Kathleen Wynne, 3 ianuarie 2018;
Diploma de excelență conferită cu prilejul lansării, în cadrul Festivalului concurs literar Bogdania, ediția VIII-a, 2019.
Referințe critice:
Dr. Gabriela Căluțiu Sonnenberg – despre volumul ”Zâmbind vieții”
“Azi, în tabloul complex al unei lumi scuturate din balamalele normalității, o lume care ne sperie cu drame la tot pasul, există o autoare care se încumetă să se opună blând curentului general, recompensându-ne cu același etern zâmbet. Numele ei este Elena Buică”…” Elena Buica scrie sprințar, tinerește, chiar dacă abordează lucrurile metodic, organizat, așa cum a învățat și continuă să învețe la școala pe care o adoră, ca om și ca profesoară, școala vieții. Ronțăie ideile anevoie, le smulge reflecții neașteptate iar în final le dă o formă palpabilă, îmbracându-le în cuvinte din care-ți vine să muști, pofticios”… ”Autentică, plină de vervă și umor, veselă și jucăușă, deschisă experiențelor inovatoare, optimistă, practică și decisă, iscoditoare, Elena Buică este în primul rând OM. Acestea sunt „armele” cu care combate și convinge, cele care răzbat prin toate paginile acestui nou volum, scos de sub tipar în anul 2013”… “Buni pare să fi descoperit rețeta fericirii, bucurându-ne și pe noi cu scăpariciul ei!”
Elena Armenescu (membră USR) – Anamneza (fragment)
„Dacă peste o sută de ani se va face un studiu antropologic al culturii, un cercetător atent s-ar opri cu siguranță și asupra operei prozatoarei Elena Buică, și ar putea constata că domnia sa excelează prin volumele sale de memorialistică. Scrise într-o frumoasă și curgătoare limbă română de o îndrăgostită de frumos, de adevăr, dar și de profunde idei existențiale, volumele Elenei Buică sunt citite cu pasiune, stârnind nostalgii, atunci când povestește întâmplări și trăiri autentice ale oamenilor, începând cu cei de la sat, pe care i-a cunoscut în copilărie, până la mari personalități ale științei și culturii, pe care i-a cunoscut de-a lungul vieții, în țara natală- România, sau în cea adoptivă -Canada. Afirm pe bună dreptate că antropologii au ce descoperi în scrierile sale! De ce? Pentru ca autoarea are sădit în ea un adevărat suflet românesc ancestral, înzestrat cu bunul simț, care dovedește apartenența la o veche civilizație – cea geto-dacă, zamolxiană – aflată într-o continuă evoluție spirituală prin adoptarea normelor morale creștine”.
Paula Romanescu (membră USR) – despre volumul “Luminișuri”
“Mesagerul cu fidelitate de pasăre călătoare care se întoarce cu fiecare primăvara la cuibul ştiut de sub cer, a venit. Se numeste ELENA BUICĂ şi este purtătoare de lumină. Noua sa carte LUMINIŞURI este un paşaport de care universul fără margini (de cel din gândul omenesc vorbesc) trebuie să ţină seama în babilonia de gânduri de pe pământul oamenilor, fiindca este glasul inconfundabil al iubirii de toate câte sunt”….” Ceea ce mi-a atras atenţia a fost bucuria cu care autoarea retrăieşte (relatându-le pentru noi prietenii ştiuţi şi neştiuţi din patria limbii române) întâmplări din lumea ca o scenă prin care trece mereu cu zâmbetul pe buze. (Imi amintesc de o fiinţă fericită pe al cărui chip zâmbetul uitase să mai apună şi, care într-o zi, în faţa aparatului foto de la o instituţie care nu prea ştie de zâmbet, i s-a sugerat să nu mai zâmbească. ,,Dar acesta este chipul meu de când am înţeles că viaţa este un miracol,, a răspuns zâmbind şi mai luminos făptura aceea solară)”.Vorbind despre vo lumul “Luminisuri”, Paula Romanescu incheie:” Este o invitaţie la călătorie spre a ne întoarce în noi mai bogaţi cu încă o lumină”.
Ana Dobre (membră USR)
„Cu o bogată experienţă de viaţă, preocupată de trecere şi de marea trecere, de problemele grave ale vieţii şi ale existenţei, Elena Buică se străduieşte să afle, prin scrisul său, semnele prin care poate opri clipa, implorând-o goethean să se eternizeze prin frumuseţe. I se pare că acest semn este scrisul, de aceea nu conteneşte să prindă în imagini momente esenţiale prin care particularul se converteşte în general”… Cu realizări menite să-i umple sufletul – proză scurtă (Crâmpeie de viaţă, Gând purtat de dor, Prin sita vremii, Oglindiri, Luminişuri, Întoarcerea spre obârşii, Zâmbind vieţii, Frumoasele vacanţe, Liliacul înflorit la poarta înserării), cu recunoaşteri ale breslei prin premii şi includeri în antologii, Elena Buică se poate considera împlinită profesional, putându-şi contempla destinul de scriitor român.”
Nicoleta Milea (membră USR) – despre scrierile Elenei Buica-Buni
„Un chip solar, cu o aura puternicã, asa ni se aratã chipul din cãrtile Elenei Buicã si ca sã-l receptãm nu-i greu, trebuie doar sã ,,ne înfruptãm”, cu savoare, din cuvântul scris, descoperit la vârsta solemnã, simbol a ceea ce este întruparea divinului. Fascinantul univers al cãrtilor o înscrie pe Elena Buicã în descendenta acelor oameni sensibili, nãscuti cu har la lumina Cuvântului, purtând în întreaga lume, oameni, locuri, amintiri de care, cu sigurantã, istoria culturalã nu va uita.”
Cezarina Adamescu (membră USR)
„Un scris genuin smuls parcă din pământurile virgine ale sufletului. Un duh arhaic, un puternic suflu de autenticitate, o undă de romantism şi un car plin vârf de umanitate – nostalgie cât cuprinde, se degajă din toate scrierile ei, atât de minuţios alcătuite, care merg direct la inimă. Un fel de pâine spirituală, o mană inefabilă şi apă vie constituie scrisul pentru Elena Buică. Autenticitatea trăirilor sale sufleteşti un poate fi pusă la îndoială. Graţie scrisului, viaţa a dobândit alt sens, alte dimensiuni şi, fără să-şi piardă din materialitate, a devenit esenţială, inefabilă, şi-a schimbat şi traiectul, e chiar suportabilă. Textele sale, sunt, după propria mărturisire „un labirint cu infinităţi ascunse”.