Stabilită în Germania din septembrie 1989.
Email: schuster.gabi@gmail.com
Website poezii, videoclipuri:
https://digixvideo.blogspot.com
Website Poeme Disonante:
https://poemedisonante.blogspot.com
Website Fotograful amator:
http://gabischusterfoto.blogspot.com
Cărți publicate:
Fata de la oraș – Editura Paralela 45, București, 2016
Concis – Editura Vinea, București, 2019
Mierla bolnavă de friguri – Editura Vinea, București, 2019
Hamacul de noapte – Editura Vinea, București, 2019
Magazinul de poezie e închis temporar – Editura Vinea, București, 2020
Hamac de nuit – în limba franceză – Editura Vinea, București, 2021
Apariții în Antologii:
Antologia bilingvă română-engleză „Poezia română de la origini și până în prezent”, îngrijită de Daniel Ioniţă
Antologia Row of masks
Despre autor:
Născută în București, Gabriela Schuster a părăsit România în toamna lui 1989, pentru reîntregirea familiei în Germania, unde trăieşte şi astăzi.
Poezia, pasiune constantă, îi umple timpul, după o viaţă petrecută în programarea calculatoarelor electronice.
A publicat în revistele „Atheneum”, „Sintagme literare”, „Literatura de azi”, „Boema”, „Kryton”, „Literadura”, „Nomen artis”, „Porţile Nordului”, „Parnas XXI”, „Nautilus”, „Monitorul de poezie”, „Meridianul cultural românesc”, „Itaca”, „Cronica veche”, „Alchemia”, „Jurnal israelian”, „22”, „Faleze de piatră”, „Cervantes”, „Jurnal cultural”.
A colaborat la diverse site-uri culturale: „Cititor de proză”, „Poeme disonante”, „Cercul poeţilor”, „Reţeaua literară”, „Lira 21”, „poezie.ro”, „Clubul qpoem”, „Radio metafora”, „Radio Moldova”, „Biblioteca scriitori români” etc
Referințe critice:
«În general, subiectul poeziei Gabrielei Schuster este existențial, atemporal și universal. Turbiditatea delimitării tematice este evidentă. Anumite poeme sunt despre moarte, altele despre timp, altele despre iubire. Ele au diversitate, diferențele de exprimare, de limbaj și formă fiind evidente. Se cer citite atent, în căutarea sensului particular, pe jumătate ascuns […]. Gabriela Schuster se scrutează fără răgaz, cu încrâncenare, am putea chiar utiliza, pentru exactitate, versul eminescian „cu un rece ochi de gheață”. Şi nu-și ascunde sieși, și nici cititorilor, niciuna din petele timpului așternute pe chip, pe întâmplări ori pe amintiri. […] adevărata forță a poeziei sale constă în felul în care autoarea reușește să folosească limbajul […] pentru a construi o dispoziție, o stare și a lăsa această dispoziție să ducă poezia într-un loc în care viața continuă, unde au loc emoțiile puternice.»
Dorina Brândușa Landen
«Gabriela Schuster este o autoare-surpriză, bucureșteancă get-beget, care a părăsit România înainte de 1989 și s-a stabilit în Germania. […] Cartea sa este o deosebită surpriză, căci este o consumatoare pasionată de poezie, o „posedată”, are un gust literar format, sigur, fin și subtil. […] Scrie în tentă impresionist/cotidienistă, poeme citadine despre orice aspect al vieții, are curaj și o face fără rezerve, lăsând loc imaginației, să improvizeze, să utilizeze ironia, autoironia și umorul în stare brută. […] Utilizează mixturi de tehnici. În poemul biografic „buzele tatălui însângerate” știe să nareze, să prezinte personaje și întâmplări cu sinceritate și pasiune, într-un registru grav, solemn. […] Realismul magic este și el prezent […].»
Angela Nache-Mamier
«Cu adevărat asumată e fizionomia încordată a poemelor Gabrielei Schuster […], a căror radiografie negativă străbate, transparentă, întreg volumul. E aici o poezie care, încărcată de tensiune biografică, își „proiectează” autoscopiile nu atât în favoarea „denunțului” detaliului personal, cât mai degrabă în direcția reflecției existențiale, pe care o traduce sub forma unei ecuații a crizei temporale. Aceasta e, de departe, preocuparea majoră a poemelor Gabrielei Schuster, care vibrează în câteva confesiuni aproape ceremonioase prin vitalismul lor confesiv […]. De aici și impresia că mai toate au o finalitate exclusiv testamentară, de bilanț; expansivă, poeta își „exorcizează” cu metodă biografia, pe care o recompune, însă, mai mult sub forma unor impresii ori imagini disparate preluate din dosarul personal […] și o completează, acolo unde sfârșește „sondajul” interior, cu un instrumentar teoretic./ Redus la esențial, el s-ar rezuma la dihotomia viață – moarte, prin a cărei explorare Gabriela Schuster își dă examenul de „specialitate”. E și o zonă de acțiune generoasă, care îi permite […] să opereze într-un registru simbolic, „acaparat” de sugestii fastuoase. Frecventele episoade de tip reverie pe care poeta le strecoară între poemele cu finalitate ceva mai temperată dovedesc nu doar fibra tensionată a versurilor […], cât și o anume predispoziție pentru regia scenariilor și construcția lor elaborată […]. Acest fond ritualic al poemelor, care lucrează cu premeditare peste tot în volum, admite pe alocuri și câteva irizări religioase, de regulă fără mize contestatare./ Tot acest exercițiu identitar […], străbătut de fulgurații mitologice și cu perspectiva mereu activată a unui orizont crepuscular, amestecă sub forma unui vârtej exuberant viziunile tari, expresioniste ale poetei.»
Andreea Pop
«Iremediabil logodită cu sublimul, Gabriela Schuster este bântuită şi de viziuni naturaliste. Rezultă o poezie cu tuşe expresioniste, dar în care guvernează ingrediente obişnuite, drapate, totuşi, în falduri exuberante.»
Felix Nicolau
«Doamna Gabriela Schuster este o prezență distinsă și subtilă în lumea literelor. Domnia sa profesează o artă poetică alcătuită din acordurile unui lirism descătușat în provocările expresionist senzoriale, dar și criptat în acorduri diafane și discrete. Ființa umană efemeră și finită se adună și se risipește în universul atotcuprinzător. Un univers al iluziei de împlinire, al destrămării latente, dar și al reunirii ciclice a sacralității. ”Umbrele” magice ale cuvintelor sunt creatoarele unei irealități cu vocația unicei și statornicei realități. Forța magică a percepțiilor umane. Misterul din interiorul ființei și misterul universului, la fel de seducător și apăsător. Jocul ideatic în cetatea umbrelor platonice, cu destinul portului de condamnat la solitudine eternă și excomunicare, se dezvăluie printr-o expresie poetică uneori direct interogativă, alteori torturată de perpetuă îndoială asupra sinelui și a locului acestuia în lumea imediată. Ființa organică vegetală ce opune o tainică rezistență în fața morții pare să ascundă în ea esența nemuririi, perpetuitatea acesteia. Iar moartea, o simplă întâmplare, un accident, un repetabil accident, fără putința unei peceți, a unui stigmat al veșniciei încetării. Facerea ființării naturale, izvodită din nimicnicie, înțeleasă ca triumf învăluit în mistere, încă o idee poetică profundă. Poeta Gabriela Schuster își intitulează volumul din care am extras câteva elemente de referință, CONCIS. Într-adevăr, stilul poetic este lapidar, cu maximă economie de cuvinte. Vorbele nu-și au locul în poemele miniaturale, aluviunile lexicale nu-și au locul în rostirea poetică la Gabriela Schuster. Observăm, pe de altă parte, expresivitatea lirismului, IDEEA este ”narată ” într-o succesiune de cuvinte calde, de natură orală. Între toate acestea se conturează imaginea tragică a condiției poetului, ”nebunul” cetății, ”lapidat” cu frigul din simțirea semenilor grăbiți și indiferenți. Culpa nenașterii înțeleasă ca sincopă blestemată, ca refuz al existenței, fie ea dubitative și istovitoare. Culpa întunericului blestemat să țină captiv licărul plăpând de viață. Poemele doamnei Schuster invită discret și elegant să reflectăm și să ne învrednicim la acțiune, să-l identificăm și să ne eliberăm de ”gândul cel pustiu”. »
Virginia Paraschiv
«Poeta respiră aerul propriei libertăți de exprimare fără nicio inhibiție, nu are ezitări niciodată în a spune ceea ce gândește, stările pe care le trăiește fiind descrise deseori cu precizie microscopică. Ecoul/ecourile „liniștii de piatră” evocate, nu mai departe, în poemul „zicea bătrâna”, sunt așezate în pagină nu doar cu claritatea maximă, dar și cu o eleganță evidentă: „am aşteptat încă o zi/ deasupra muntelui de zile/ doar-doar s-or face ochii mei mai limpezi// izvorul a crescut depărtând malurile/ nu ne vedem/ nu ne mai auzim/ o linişte de piatră/ ne umple gurile/ pleoapele/ timpul rămas”.
Ei bine, autoarea tocmai acest lucru îl și face în demersul său liric, își vorbește și ne vorbește pe față, cu o sinceritate dezarmantă, despre pulsiunea/pulsiunile „timpului rămas” în desfășurarea implacabilă a Timpului Total, despre adâncimea iubirii neerodate de niciuna dintre întâmplările grele ale vieții de fiecare zi. Aproape fiecare text devine, pe neobservate, o meditație profundă asupra existenței în genere, accentuându-se accentele sale elegiace. Și dacă amintim, în treacăt de Rilke, nu o facem numai pentru că limba autoarei este cea germană, ci pentru că avem în poezia sa consonanțe de adâncime cu lirica marelui precedesor.
Am desprins versurile de mai sus din poemul „fiecare cu minciuna lui”, care impresionează prin directețea sa. Îl supunem, de altfel, în totalitatea sa spre spre lectură, el dezvăluindu-ne fără echivoc modalitatea extrem de personală în care poeta își organizează discursul, mizând pe obținerea unui maxim de comunicare transparentă: „ai ochi frumoşi/ să nu-i închizi niciodată/ tremuri?/ de noutate/ de dorinţă/ de cruzime/ şi marea/ bate în ţărm/ jocurile iubirii/ ai genunchii atât de subţiri/ şi ascuţiţi/ bem dintr-un singur pahar/ otrava minciunii/ cu gheaţă// irosim cuvintele/ pentru operaţii estetice/ dragostea îmbătrâneşte/ se satură ne urăşte/ i-e frig/ din stradă se aud claxoane// porumbeii caută aripi/ o urmăresc cu privirea/ vorbim despre ea/ nu se simte bine/ e 6 şi patruşcinci/ un vânt de moarte/ linge aleile şi/ flutură pungile de plastic/ în care ne-am trăit viaţa/ pescăruşii se-înghesuie pe gunoaie/ se aud suspinele pământului/ şi flăcările iadului/ foi rupte cu poezii necitite/ fiecare cu minciuna lui/ seniorita/ dragostea îmbătrâneşte// semaforul a înţepenit/ la roşu/ pe stradă ploaia”.
Fără nicio rezervă, afirmăm că este în întregul său un text excepțional, pe marginea căruia am putea să ne continuăm îndelung comentariul. Finalul său este, fără dubiu, memorabil.
Voi închide această cronică cu poemul ce are titlul sobru „În noaptea”, în care se vorbește deodată, și cu totul tranșant, despre Singurătatea fără margini („ cer să fiu singură/ să pot plânge/ nestingherită”), despre Durere („durerile se vor întinde pe iarbă/ vor izvorî strâmb/ din mine”, despre Moarte („voi dansa în grădină/ ritualul morţii”), dar și despre Frumusețea-Profeție a tinereții fără bătrânețe („mă voi face frumoasă/ cu flori mari în părul desfăcut”).
Să-l citim însă, cu maximă atenție, vers după vers: „voi dansa în grădină/ ritualul morţii// cer să fiu singură/ să pot plânge/ nestingherită/ să urlu/ lup cenuşiu flămânzit/ la lună/ mă voi face frumoasă/ cu flori mari în părul desfăcut/ cu sărutările iubirii/ ghirlande fierbinţi/ cusute adânc/ în carne// dureri se vor întinde pe iarbă/ vor izvorî strâmb/ din mine/ şi vor pieri/ nealinate// timpul va fi prea scurt/ să mă uit înapoi/ eu şi singurătatea mea/ ne vom înfiora/ nu am fost iubite destul/ între răsărit şi pierzanie// voi fi frumoasă/ măcar o dată/ fără/ oglinzi/ parfumuri/ rugăminţi în priviri/ fără suflet să se rupă prea-plin/ fără remuşcări şi/ false vinovăţii/ fără aşteptări/ însângerate/ fără glasuri/ murdare de minciună/ la ferestre// măcar o dată/ durerile se vor întinde pe iarbă/ vor izvorî strâmb/ din mine/ voi fi frumoasă”.
Gabriela Schuster este, cu adevărat, o poetă de excepție.»
Nicolae Tzone