Cărți publicate:
Bibliografie Monica Savulescu Voudouri
1.TULBURI APELE CRASNEI (nuvele), Editura Cartea Românească, 1974
2.LUMEA TOATĂ SLOBODĂ (roman), Editura Cartea Românească, 1976
3.PRAGUL DE SUS (roman), Editura Cartea Românească, 1980
4.A. P. CEHOV (eseu), Editura Albatros, 1981
5.PIETRELE DIN LUNĂ (roman), Editura Cartea Românească, 1984
6.TATĂ, SUNTEM LUNATECI (roman), Editura Nord Arhus, Danemarca, 1989
7.DIASPORA ELLENIKOS KIKLOS (versuri), Editura Toukididis, Atena, 1991
8.DAȚI-MI UN ALT GLOB, VĂ ROG! (roman), Editura Ion Creangă, 1992
9.EUROPA, ÎN EUROPA (eseuri), Editura Fundația culturală română, 1993
10.DIASPORA, MES RACINES, Text de spectacol pentru reprezentațiile Teatrului Municipal Din Charleroy, Belgia, 1993-1994-1995-1996
11.DIASPORA, RĂDĂCINILE MELE (versuri), Editura Cartea Românească, 1993
12.VADER, WIJ ZIJN SLAAPWANDELAARS (roman), Editura Vita Amsterdam,1994
13.DIASPORA – BALLADE IN VIII EPISODES (versuri), Editura Innocenti, Utrecht, 1996
14.MEDITERANEEA (versuri), Editura Du Style, 1997
15.BALKANIA, VEȘNICA NOASTRĂ ÎNTOARCERE, vol 1 (eseuri), Editura Omonia, București, 2004
16.BALKANIA, VEȘNICA NOASTRĂ ÎNTOARCERE, vol 2 (eseuri), Editura Omonia, București, 2005
17.STRADA – LOC DE TRECERE ȘI PETRECERE (eseuri), Editura EuroPress, București, 2007
18.PATERAS, EIMASTE IPNOFATES (roman), Editura Zaharopoulos, Atena, 2010
19.FETELE NIKAS, ÎN LUMINA ZILEI MARE ȘI ALBĂ (roman), Editura Tracusarte, București, 2011
20.UN REGE LEAR – jurnal de repetiții, Editura Uart Press, 2011
21.ROMÂNIA DIN AFARA ROMÂNIEI: AVEM! (eseuri), Editura Tracusarte, București, 2012
22.I KORES NIKAS (roman), Editura Kalendis, Atena, 2013
23.LAS NIKAS ( roman), Editura Estruendomudo, Lima, Peru, 2014
24.VĂ SCRIU DN ATENA ÎN ANII CRIZEI (eseuri), Editura Tracusarte, București, 2014
25.DACĂ TRECI PODUL SOWETO (roman), Editura Tracusarte, București, 2015
26.AN DIABEIS TI GEFYRA SOWETO (roman), Editura Zaharopoulos, Atena, 2015
27.CE NU ȘTIE UN NON-MIGRANT (eseuri), Editura Tracusarte, București, 2016
28.ACOLO, AICI, PRETUTINDENI – Just people (versuri), Editura Tracusarte, București, 2017
29.O NIKAS LANYOK (roman), Editura Ambrobook Kriterion, Budapesta, 2018
30.SINGURĂTATEA BĂRBAȚILOR (roman), Editura Eikon, București, 2018
31.MAXI, CÂINELE DIASPOREI (roman), Editura Tracusarte, București, 2018
32.O LUME, DOUĂ LUMI (roman), Editura Tracusarte, București, 2019
33.ENAS KOSMOS, DIO KOSMOI (roman), Editura Zaharopoulos, Atena, 2021
34.ÎNAINTE DE PUNCTUL ZERO (roman), Editura Tracusarte, București, 2022
Despre autoare:
M-am născut, am trăit, am studiat și am muncit în România până la 44 de ani. In lumea teatrului si a presei literare. Am publicat 5 cărți înainte de a emigra în 1985, in Olanda. Am lucrat 20 de ani în Olanda în cercetare sociologică la centre internaționale afiliate universităților în probleme de emigrație și multi-naționalism. Am continuat să public și literatură, mi s-au tradus câteva cărți în olandeză, am luat câteva premii literare, mi s-a tradus in franceză și jucat textul unui ciclu poetic la un teatru din Belgia. La pensie m-am mutat în Grecia, unde trăiesc și acum, la Atena. In total am scris vreo 30 de cărți de literatură, teatru și sociologie. Unele au fost traduse în engleză, greaca, maghiară, spaniolă. Am luat câteva premii literare si in România. In Grecia mi s-au tradus patru romane si un volum de poezii. La Atena sunt președinta Societății Culturale Balkania Contemporană și regizor la Studioul de Teatru Profesionist din Diaspora (vezi google Monica Savulescu Voudouri și Balkania contemporana facebook)
Referințe critice:
Recenzie „Fetele Nikas în lumina zilei, mare și albă” de Monica Săvulescu Voudouri
de Diana Daniela Macovei | oct. 12, 2015 |
Monica Săvulescu Voudouri s-a născut în 1942 în România. A urmat cursurile Liceului Teoretic din Cluj, apoi cursurile facultății de Filosofie din cadrul Universității din București. În 1974 și-a susținut doctoratul în filosofie (Universitatea București).
În ultimii douăzeci de ani a lucrat ca sociolog în centre europene de cercetare specializate în socio-psihologia imigrației. Prozatoare, eseistă, poetă, traducătoare (de literatură olandeză), a cărei creație a trecut granițele limbii române, o parte din cărțile ei fiind traduse în olandeză, greacă, franceză etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Olanda, Belgia. Președinte al Societății Culturale Balcania Contemporană (Atena, 2004). Trăiește din 1985 în Olanda și în Grecia.
Aceeași lipsă de educație, care i-a menținut în primitivism. Fiindcă societatea întotdeauna a funcționat având o clasă socială pentru munca de jos. Cine ar mai face această muncă dacă toată lumea ar fi școlită? Cum ai putea să-i refuzi aspirațiile și pretențiile unui om în alt mod decât menținându-l în starea lui primitivă?
Fiecare și-a pus, măcar o dată, întrebarea: De ce este societatea împărțită între oameni săraci și oameni bogați? De ce nu se poate găsi o cale de mijloc pentru ca toată lumea să aibă același nivel de trai? De ce unii trebuie să aibă prea mult și alții prea puțin?
Dorind să găsesc măcar un răspuns la această întrebare, am întrebat și eu, la rândul meu, pe alți oameni cu cunoștințe mai vaste. Singurul răspuns pe care l-am primit a fost: pentru ca cineva să se îmbogățească, automat altcineva trebuie să sărăcească, pământul nu poate sătura dorința hapsână a tuturor oamenilor de a avea mai mult decât are nevoie.
Concluzia la care am ajuns este aceea că singuri, noi, ființele dotate cu inteligență, ne aducem pe marginea prăpastiei într-o competiție ilogică și mânați de idealuri care nici măcar nu ne aduc o stare de bine ci doar o admirație mimată.
Daria Veiza, copil fiind, este încercată de un sentiment acut de egalitarism. În mintea ei, toți oamenii ar trebui să fie egali și să aibă același statut. Nu poate accepta ca ea să aibă mai mult și alți colegi de la școală să nu aibă nimic. Oricât ar încerca profesorul Pințu să-i explice, Daria nu vrea să accepte această prăpastie existentă în societate și încearcă să facă pe cât posibil să fie la nivel cu ceilalți colegi ai ei, mai săraci, pentru a nu-i stânjeni. La această neînțelegere se adaugă și vorbele maicii-bătrâne Eh, Darie maică, Darie…cum se vede că nu ești de-a noastră, vorbe ce o să-i poarte pașii Dariei în vremuri de mult apuse, într-o istorie pe care prea puțini și-o mai aduc aminte.
Romanul Fetele Nikas în lumina zilei, mare și albă poartă cititorul într-un trecut îndepărtat cu povești ale căror consecințe se mai răsfrâng încă asupra prezentului. Printr-un joc de călătorie în timp, cititorul face cunoștință cu oamenii și poveștile strămoșilor Dariei Veiza și merge odată cu aceasta în călătoria prin lume, în căutarea identității și găsirii pe sine. În această călătorie deslușim atât misterul spuselor maicii-bătrâne, dar şi modul în care reuşeşte Daria Veiza să ajungă una din fetele Nikas. Serie lungă, de generații., cum reușește să-și afle trecutul și mai ales, cum se răsfrânge acesta asupra prezentului și al viitorului.
Prin intermediul Dariei Veiza, Monica Săvulescu Voudouri pune în dezbatere probleme cu care ne confruntăm de generații: războaie, sărăcie, diferențe sociale. Plecând de la uniforma de școală cu care încercase ea (Daria) cândva, adolescentă naivă, să-și manifeste la un bal egalitarismul până la acceptarea tacită a faptului că nu putea șterge frontierele sociale.
Fetele Nikas în lumina zilei, mare și albă este genul de roman pe care îl deschizi doar atunci când nu vrei să citești doar o carte ci să citești Cartea. Acea carte care să te oblige să-i acorzi atenție pentru a putea cuprinde întregul, pentru a-i putea înțelege esența. Romanul Monicăi Săvulescu Voudouri îl citești doar atunci când știi că-i poți acorda întreaga ta atenție, când nu vrei să citești o carte numai de dragul de a citi.
Recenzie „Dacă treci Podul Soweto” de Monica Săvulescu Voudouri
de Diana Daniela Macovei | mai 13, 2015 |
Dacă treci podul Soweto este o lume a altor lumi, a unui prezent cu reflecţii în trecut şi a unui trecut cu puternice răbufniri în prezent. Găsim generaţii care nu-şi înţeleg părinţii, părinţi care nu se înţeleg pe ei înşişi, societate care nu-şi recunoaşte oamenii, şi oameni care nu se recunosc în societate.
E vorba despre o lume închisă în altă lume, fiecare dintre ele cu adevărul ei. Iar cei care cred în acest adevăr, al lor, sunt incapabili să spargă cercul. Ia fă tu, aşadar, Marisa, mi-am spus atunci, un decor al lumilor paralele şi în acelaşi timp închis una în alta.
Încearcă să-i explici regizorului şi actorilor că din punctul tău de vedere şi Ranevskaia are adevărul ei, închis într-o lume din care nu poate să iasă, dar şi Lophain are adevărul lui, îngrădit în lumea unei înţelegeri proprii a noţiunii de adevăr. Că asemenea lor, First, este purtătorul unui adevăr, iar lumea lui Trofimov există, oricât de pierdut este el în fantasme. La fel ca lumea frivolă a Duniasei, care şi ea există, atâta vreme cât cineva crede cu străşnicie în ea.
Dacă treci podul Soweto ne face cunoştinţă cu lumea celor depreciaţi, cu acei oameni care îşi caută locul într-o societate unde trebuie să te pierzi pe tine ca entitate unică pentru a te integra. În acest roman cititorul face cunoştinţă cu lumea emigranţilor şi a oamenilor fără lume, cu povestea celor care nu se pot regăsi şi nu-şi pot găsi locul în lume dar care nu se dau bătuţi în a o căuta.
Întâlnim oameni sclipitori care şi-au părăsit plaiurile natale amăgiţi de o fata Morgana din afară, oameni care au trăit într-un glob de sticlă dar care s-au trezit într-o lume mult mai crudă, oameni care şi-au părăsit părinţii, fraţii şi surorile fără a încerca însă să-i înţeleagă. Întâlnim oameni dispreţuiţi de semenii lor sau alungaţi dintr-o lume ce le aparţinea, oameni care refuzând să fie învinşi îşi construiesc o lume a lor separându-se la căderea nopţii de lumea exterioară.
Faceţi cunoştinţă cu Marisa, o scenografă româncă cu viziune, dar care nu se poate adapta într-o societate care pune mai mult preţ pe profit decât pe calitate, o societate care nu se poate ridica din ignoranţă. Din dorinţa de a găsi o lume făurită după standarde înalte, Marisa ajunge să descopere că de fapt această lume nu e decât o fata Morgana şi că lumea din afara graniţelor României nu se diferenţiază cu mult.
Întâlneşte oameni care au fugit la fel ca ea de pe plaiurile natale spre alte lumi strălucitoare pentru a se trezi mai îngrădiţi, descoperă că fiecare om are un trecut de care fuge şi că fiecare trăieşte într-o lume a lui, şi mai ales află că şi cel cu care îşi făurise o lume proprie trăieşte într-o lume a lui în care ea nu-şi are locul.
Prin Marisa, facem cunoştinţă cu oameni pe cât de diferiţi pe atât de asemănători, oameni care deşi nu par a avea nimic în comun au însă o lume întreagă a diferenţelor. O lume închisă într-o altă lume. Autoarea ia câte un om din fiecare societate şi îl obligă să se integreze printre alţii asemenea lui. Creează astfel o întreagă lume formată din alte lumi închise între graniţe prestabilite.
A trece podul Soweto este echivalent cu trecerea într-o lume creată după propriile reguli, o lume a ta, care te obligă însă să cunoşti din când în când realitatea. Marisa trăieşte într-o lume a ei dar este adusă la realitate, din când în când, de Nadia, care îşi trăieşte copilăria în lumea mamei de care încearcă însă să se rupă până la maturitate unde poposeşte într-o lume împletită din bagajele clandestine ale altor oameni.
Citind Dacă treci podul Soweto, descoperim bagajele cărate de Marisa, şi alţi oameni asemenea ei prin lume ca mai apoi să ne întrebăm: aparţinem noi locului în care suntem? ce bagaje din trecut cărăm oare fiecare dintre noi în adâncul sufletului răsfrângându-se asupra celorlalţi?
Recenzie „Vă scriu din Atena, în anii crizei” de Monica Săvulescu Voudouri
de Diana Daniela Macovei | sept. 25, 2015
Monica Săvulescu Voudouri s-a născut în România, în 1942, dar începând cu anii 1985, locuieşte în Olanda şi Grecia, locuri mereu amintite în creaţiile sale literare. Ghidată de puterea omului de a îmblânzi omul, dar şi de darul de a fi un adevărat scriitor, Monica Săvulescu Voudouri prinde mereu cititorul în mrejele poveştilor lumii de dincolo.
Vă scriu din Atena, în anii crizei poartă cititorul în aceeaşi minunată excursie a altei lumi, o lume unde trecutul îşi arată mereu influenţa asupra prezentului, o lume care deşi izolată parcă, îşi va găsi mereu forţa de a ieşi la suprafaţă. O lume de dincolo de graniţe, o lume văzută cu ochii inimii, dar prezentată cu ochii minţii.
Mergem pe urmele unei altfel de Marisa, o Marisa care ruptă din Soweto, poposeşte într-o Grecie în plină criză economică. Aici trăieşte pas cu pas fiecare declin social, fiecare declin uman. Vă scriu din Atena, în anii crizei este un roman unde cititorul însuşi se identifică cu naratorul trecând în spatele unei folii de plastic şi privind cum oamenii apropiaţi sufletului cad doborâţi de greutătile secolului, cum familiile sunt dezrădăcinate şi sunt împrăştiate prin lume ca frunzele de toamnă, cum un simplu bulb de floare poate purta în fragilele veşminte amintirea unei întregi istorii şi a unor generaţii.
Tot din spatele foliei de plastic asistă şi la povestea cizmarului Panaiotaki, un om ce toată viaţa şi-a construit-o prin muncă, ajuns în momentul în care vârsta îşi arată colţii, şi nu în alte zile decât cele de criză. Deşi clienţii şi-au dat seama la un moment dat că nu mai poate face lucru ca lumea, continuau să îi ducă papuci la reparat din respect.
Cititorul ia parte la un adevărat proces de umanitate, la un moment în care umanitatea iese la înaintare şi întinde celui de lângă o fărâmă de speranţă. Vedem cum bătrânul Panaiotaki îşi câştigă pâinea de toate zilele prin bunăvoinţa celor din jur; oameni, care în vremuri grele nu-i uită pe cei răpuşi.
Oare câţi dintre noi suntem capabili să ne ajutăm aproapele atunci când noi înşine suntem afectaţi? Câţi dintre noi avem tăria de a privi în sufletele noastre şi de a extrage de acolo fărâma de bine cu care ne-am născut fiecare în momentul în care simţim că ne este cel mai greu?
Monica Săvulescu Voudouri poartă cititorul pe îngusta potecă a umanităţii, spre singurul far ce luminează în depărtare, îmbiind pe fiecare să caute binele adânc ascuns în suflet, un bine ce îşi mai iţeşte capul câteodată şi în vremuri de criză. Acel bine arătat în povestea cizmarului Panaiotaki, se află în fiecare om, este înscris în genetica sa. Speranţa nu ţine numai de bani, ci de binele ce-l putem face pentru fiecare seamăn în orice moment indiferent de starea noastră, că e bună că e rea.
Vă scriu din Atena, în anii crizei este acel gen de carte pe care fiecare om ar trebui să o răsfoiască, după care ar trebui să stea să se analizeze, să-şi caute acea latură bună şi să o valorifice. Un singur om nu ar putea să schimbe o lume, dar ar putea să devină exemplul necesar celor cu care se întâlneşte în drumul său spre umanitate.
Anapoda înseamnă cu picioarele în sus. Deci cu capul în jos. Şi fiindcă picioarele nu sunt făcute să gândească şi capul nu-i făcut să meargă, stăm pe loc, cu creierul anihilat.