Guidonia, (Roma), Italia (din 2000)
Email: camimordabaciu@gmail.com
Website: –
Cărți publicate:
„Drama dezrădăcinării”, Editura RAWS, București, 2019
„Povești de pe la noi”, Editura Minela, București, 2019
„De ce eu?”, Editura Minela, București, 2019
Despre autoare:
Născută la Cugir, județul Alba, în 21 ianuarie 1968. Am terminat Lic.Ind.nr.1 Cugir, clasa chimie anorganică. Am lucrat în România: pirotehnician, secretară și contabilă. Mă aflu din anul 2000 în Italia, la 20 de km de Roma, unde am lucrat douăzeci de ani în turism. Am debutat în anul 2019, luna aprilie, cu un volum de poezii „Drama dezrădăcinării”, sub îndrumarea prof.univ.Dorin Uritescu, la editura RAWS din București. În luna septembrie a aceluiași an, cu editura Minela din București, au apărut: volum de proză scurtă „Povești de pe la noi”, romanul autobiografic „De ce eu?” și a doua ediție a volumului de poezii, în formă modificată și adăugată. În luna ianuarie 2020, romanul a fost tradus în limba italiană „Perché a me?” și de curând a câștigat locul patru, din partea criticii, la un concurs internațional în Italia, „Tra le parole e l’infinito”. Am avut diverse apariții editoriale în reviste și antologii, atât în limba română cât și în limba italiană, câteva recenzii din partea domnului prof.univ.Dorin Uritescu, prof.univ.Florin Popescu, prof.Luminița Cebotari, editor Claudia Minela etc. Sunt membru FUIS (Federazione Unitaria Italiana Scrittori). Am înființat și coordonez două reviste de cultură „Revista Timpul Italia” și „Revista Timpul Alba”. Am câștigat diverse locuri la câteva concursuri literare din Canada și Italia.
Vizitează Librăria Editurii Minela! – https://www.minela.ro/…/povesti-de-pe-la-noi-de-camelia-ba…/
Povești de pe la noi – un volum care aduce în centrul atenției cititorului amintiri din copilărie, amintiri din vremea ,,epocii de aur”, un volum care se remarcă prin personaje și întâmplări din zona de apartenență auctorială – Cugir, Vinerea.
Am râs cunoscând năzbâtiile copilei Camelia, am admirat personalitatea puternică a adolescentei, am primit cu bucurie poveștile care aveau în centrul atenției oameni cu un simț al umorului bine dezvoltat, gospodari care au devenit prin faptele lor haioase personaje de pomină, m-am amuzat de poveștile din perioada când pentru orice produs alimentar stăteam la coadă. Camelia Baciu face haz de necaz de acele întâmplări, povestind despre agitația ce se dezlănțuia printre vecini atunci când la magazin se aducea bere, despre veselia oamenilor locului când mergeau la iarbă verde în Poiana lui Gorun, am absorbit ca un burete poveștile în care autoarea scria despre obiceiuri și tradiții, despre strigăturile de la nunțile din Vinerea.
Toate povestirile sunt savuroase, dinamice, scrise cu un umor bine dozat, astfel încât cititorul rămâne în minte și chiar îndrăgește personajele din carte care nu sunt imaginare, ci reale. Preferații mei sunt Tița lu’ Paștiu, Ciunu și Moș Solomon.
Condeiul Cameliei Baciu este persuasiv când scrie atât despre perioadele grele din viața ei – romanul de ce eu? – cât și despre poveștile unor anumite personaje rămase în memoria locuitorilor din Cugir și Vinerea – Povești de pe la noi – unde veți descoperi o Camelie băiețoasă care conduce de mică, vă veți amuza citind povestea cu luna de mierea a părinților săi, petrecută într-un voiaj departe de casă – Cugir, Vinerea , Cioara, Balomir, Șibot, Vlaicu, Romos, Romoșel, Vaidei, în buldozăr, acolo unde se presupune că a fost concepută; veți râde cu poftă de Tița lu’ Paștiu care scapă tava cu plăcinte în fața musafirilor ei, bunătățile zburând în toate direcțiile iar când soțul se scuză spunând că nu a fost cu intenție, ea răspunde ofensată că plăcintele nu erau cu intenție, ci cu brânză și smântână, aceeași Tița care se parfumează cu fixativ în părțile intime, veți râde cu Ciunu care întrebat retoric de șeful său dacă are minte, el răspunde că are, dar nu umblă la ea, veți râde cu Onu Morii, personajul de pomină din Vinerea, cel care vede calul maro, verde iar pe cel alb îl vede fără culoare.
Vizitați Librăria Editurii Minela! https://www.minela.ro/
Romanul ,,De ce eu?” – acum tradus și în limba italiană
felicitări!
Camelia Baciu a debutat cu volumul de versuri ,,Drama dezrădăcinării”, în anul 2019. În același an a urmat debutul său în proză cu romanul autobiografic ,,De ce eu?” și volumul de proză scurtă ,,Povești de pe la noi”, ambele publicate la Editura Minela.
Romanul – ,,De ce eu?” – începe printr-un monolog în care protagonista numără – ,,11,12,13,14 zile”. Ca cititor m-am întrebat: ce poate însemna asta? Curioasă am parcurs mai departe textul. Autoarea vorbește despre ,,aerul libertății”, nu despre libertatea în sine, ci despre cea mintală fără de care, spune ea – ,,ești un nimeni”. Din nou ceața misterului a născut noi întrebări. Ai răbdare! mi-am spus și am continuat lectura. Am trăit odată cu ea sentimente de ,,extaz și tristețe… amintiri și uitări, oboseli și dureri… deziluzie, rușine…”. Apoi totul s-a luminat în mintea mea. O femeie puternică reușește să-și crească și să-și educe fiicele, sacrificând bucuriile personale, are curajul să facă un împrumut la bancă pentru a-și achita casa mult visată, chiar dacă este pe meleaguri străine. Înfruntă ostilitățile vieții impunând respect prin corectitudine, hărnicie, printr-un spirit al demnității și al dreptății bine dezvoltat. Relevant în acest sens este fragmentul în care descrie felul cum a fost tratată de angajator. Românii de acolo erau supuși la umilințe greu de imaginat, erau considerați ,,slugi”, loviți, neplătiți la timp pentru munca lor care nu era deloc ușoară, sunt exploatați la maxim, lucrând câte 12-14 ore pe zi. Dacă la toate acestea se mai adaugă și hărțuirea sexuală, pot spune fără nicio reținere, că dezumanizarea e la el acasă. După cinci ani de traume, umilințe și surmenaj, este nevoită să renunțe la job și să-ldea în judecată pe angajator. Nu a fost susținută de niciun român. Oamenii se temeau să nu-și piardă locul de muncă. Lupta ei nu a fost zadarnică. A câștigat procesul, chiar dacă a rămas fără serviciu. Declinul nu s-a lăsat prea mult așteptat – șomaj, rate la bancă, accidentele fetelor. Mă opresc deocamdată aici pentru că nu pot trece peste traumele care au dus-o la exasperare. Nedreptatea autorităților italiene, momentele de coșmar prin care trece în spital, internată fiind cu fiicele ei, sunt de neimaginat – ,,Mi-am găsit fetița pe un pat cu rotile, pe hol, înconjurată de medici și asistente. Am intrat printre ei ca un tăvălug, urlând de disperare. În fața mea se derula același film trăit cu zece ani în urmă: o față desfigurată, sânge peste tot, comoție cerebrală… Am fost duse în salonul numărul 1… De la ușă m-a izbit imaginea apocaliptică – în primul pat zăcea un copil cu creierul afară… În acele zile muream pe dinăuntru, odată cu acei copii care sufereau de diverse tumori, copii pe care îi salutam înainte de operații. Pe unii îi revedeam, dar nici unul nu mai era ca înainte…
– Trebuie să fiți tare și pregătită pentru orice! Din păcate, situația este critică.
M-am prăbușit pe o canapea de pe hol, neputincioasă și disperată, cu mintea confuză între rugă și blestem. Să fiu tare! De unde să mai găsesc atâta forță?! Aveam două zile și două nopți de nesomn și nemâncare.”
Felul în care Camelia Baciu creionează stările prin care a trecut, descriind alert și în detaliu imaginile care au oripilat-o, te determină să simți și să participi fără voia ta la drama trăită de ea. Totul se derulează ca într-un film. Scenele sunt vizibile, palpabile. Te încearcă un amalgam de sentimente – revoltă, compasiune, neputință în fața hazardului, teroare, teamă, durere. Învăluită de intensitatea întâmplărilor cedează fizic și psihic.
După acest episod își revine foarte greu, dar nu mai este aceeași persoană. Se izolează într-o cameră, refuză orice comunicare, îi este teamă de oameni, inexplicabil se înfruntă cu niște stări pe care nu le putea controla.
Au ajutat-o să spere în vindecare cărțile de specialitate citite și psihiatrul său. Războiul continua. Singura oază de lumină și liniște o găsea acasă, la Vinerea. Acolo își încărca bateriile pentru a continua lupta cu ,,hiena”.
Dacă a reușit sau nu, rămâne să descopere cititorul.
De ce eu? – un roman autobiografic care nu se dezminte din punct de vedere al particularităților genului. Este o carte de referință pentru oamenii care se confruntă cu depresia și nu au curajul să își recunoască boala, refuzând realitatea din mai multe motive: rușine, judecata celor din jur, înfruntarea propriilor cauze care au dus la declanșarea bolii, comunicarea, acceptarea și lupta cu sinele, cu propriile temeri, nerealizări, neîmpliniri.
Camelia Baciu, o Scarlet de Vinerea, a acceptat greu, dar a sperat într-un mâine ancorat în realitate, a luptat iar rezultatele nu au întârziat să apară. Terapia prin scris este una dintre reușitele acestei amazoane, încrederea în sine și puterea pe care i-au dat-o dragostea fiicelor ei, dragostea părinților și rădăcinile din care se trage, au dus la izbândă. ,, De multe ori am spus că viața este o adevărată ironie, că paradoxal, trebuie să cunoști tristețea pentru a putea aprecia bucuria… Nu poți vedea lumea de sus, dacă nu urci pe munte… Am învățat că a dărui un zâmbet, nu costă nimic, dar pentru cel care îl primește, poate însemna mul.
Răsfoiam des Biblia și multe citate de acolo, mi se întorceau în minte, în anumite momente. Unul dintre aceste citate îmi răsuna în creier, tot mai des:”Fructul spiritului este dragostea, bucuria, pacea, toleranța, bunătatea, credința, gingășia și autocontrolul. Împotriva acestor lucruri nu există nici o lege.”
Vizitați librăria on-line a Editurii Minela! – https://www.minela.ro/
,,Drama dezrădăcinării” (ediția a doua, revizuită) un cumul de sentimente și trăiri ce declanșează nemulțumiri în sufletul autorului care încearcă, scriind, să aducă mai aproape de el locurile natale, părinții, prietenii, amintirea copilăriei, o dezrădăcinare care înrădăcinează mai puternic sentimentul de apartenență spirituală. Povestea rătăcitorului printre străini se impune în versurile Cameliei Baciu care scrie în ,,Cuvânt înainte” de la începutul cărții:
,, Alegerile pe care le facem în viață ne aparțin, ni le asumăm, dar nu trebuie să justificăm nimănui nimic, nu trebuie să reproșăm sau să regretăm. Cred în destin și-l urmez până la capăt, indiferent de traseul ales.”