Să scrii o carte înseamnă să pornești pe un drum. De vorbă cu scriitorul Mircea Gheorghe

Mircea Gheorghe este scriitor, traducător și ziarist, absolvent al Facultății de limba şi literatura română din Bucureşti (1966), dar și al unui masterat în Biblioteconomie şi Ştiinţele Informaţiei, la Université de Montréal (1995). Trăiește în Canada din 1990. Ultima lui carte, „Bucuriile și capcanele lecturii”, a apărut în 2020 la editura Ideea Europeană din București.

Florina Turugă: Cartea despre care vom vorbi astăzi, „Bucuriile și capcanele lecturii”, a apărut în anul 2020, an care probabil va rămâne în istorie ca „anul pandemiei”. Pentru mine, întâlnirea cu titlul cărții dumneavoastră a fost un coup de foudre. Cum v-a venit ideea scrierii cărții și cum ați găsit titlul acesta perfect? 

Mircea Gheorghe: Nu-mi dau seama cât de perfect e titlul, am vrut să sugerez încă de la început că lectura nu e o activitate fără valoare, cum poate părea pentru unii. Există jubilație când citim o carte care ne place, dar există și dizarmonii între noi înșine și cărțile pe care le respingem sau le apreciem pentru motive întemeiate sau false. La începutul secolului trecut, criticul francez Emile Faguet scria o carte – L’art de lire, în care își exprima neliniștea în legătură cu evoluția lecturii în Franța. Cartea lui Emile Faguet a cunoscut multe reeditări până spre sfârșitul secolului. Mi s-a părut instructiv să reexaminez subiectul lecturii într-un context cu totul diferit și din cu totul alte puncte de vedere, căci nimic nu ne leagă, în domeniul care ne preocupă, de Franța din La Belle Époque. Tehnologia mijloacelor de comunicare, mentalitățile, practicile culturale, anxietățile noastre de azi erau inimginabile în urmă cu peste o sută de ani. Dar, dacă există totuși un fir de continuitate cu vremea aceea, nu doar din Franța ci din întreaga Europă, firul acesta este practica lecturii. 

F.T.: La începutul cărții am citit că, din nefericire, „România se află, ca procentaj de cititori, pe ultimul loc în Europa”. Ce credeți, între timp s-a mai îmbunătățit ceva, au început românii să citească mai mult?

M.G.: Nu există semne că lucrurile s-au ameliorat. O simplă întrebare pusă pe Google ”Cât se citește în România?” vă va trimite la publicații care transmit informații fiabile, despre numărul redus al cititorilor și despre analfabetismul funcțional al unei mari părți a lectoratului românesc. În luna martie, anul acesta (2021), într-un proiect de lege de instituire a Zilei Naționale a lecturii în România se arăta, pornindu-se de la cercetări europene și naționale, că 68,5% dintre români nu au citit nici măcar o carte în ultimul an. Rata analfabetismului funcțional (o persoană citește, dar nu înțelege decât foarte sumar textul) atingea, conform unei anchete PISA (Programme for International Student Assessment) din 2018, 41,5 % dintre cititorii elevi care erau între 15 și 16 ani, ceea ce plasa România pe unul din ultimele locuri din Europa. E de înțeles că, dacă la 15-16 ani lectura e o activitate dificilă, situația generală nu se schimbă ani la rând. Foștii adolescenți din 2018, astăzi tineri adulți, nu se numără, e aproape sigur, printre cititorii fervenți. 

F.T.: Pornind de la ideea dumneavoastră că „lectura este un act cultural care necesită competență” spuneți-mi, vă rog, imaginea cărui cititor ați avut-o în vedere când v-ați apucat de scris „Bucuriile și capcanele lecturii”?

M.G.: Imaginea unui cititor inteligent și curios. În mod ideal, un cititor asiduu și sensibil la problematica lecturii, a literaturii și a culturii în general. Dar nu m-am gândit doar la un asemenea cititor. M-am gândit și la cititorul mai puțin sistematic, la  cititorul ocazional, însă cu spiritul deschis și receptiv, apt să devină un asemenea cititor ideal. Căci lectura nu se rezumă, simplist spus, la parcurgerea cu ochii a unei cărți. Lectura este cunoaștere fără limite și fără constrângere, explorare a unor lumi paralele, evadare, aventură spirituală și multe altele care nu pot, nu au cum să ne lase placizi. Aceasta este realitatea adevărată a lumii în care trăim dincolo de tablete, telefoane inteligente, rețele sociale etc. Și o vedem cu claritate în societățile luminate cu care societatea românească se compară uneori dezavantajos.

F.T.: Observăm cu toții că tendințele actuale sunt de a petrece cât mai mult timp pe rețelele sociale. Cum ar putea fi atrași tinerii, și nu numai, spre intimitatea și liniștea lecturii?

M.G.: Rețelele sociale fac parte dintr-o evoluție normală a tehnologiilor informaționale și a mentalităților din timpul nostru. Nu ele sunt o problemă, ci  utilizarea lor inadecvată, transformarea lor din mijloace benefice de comunicare și de dezvoltare a abilităților sociale în ceva care li se opune. În surse de însingurare, de dezinformare, de manipulare și de stress psihic. Subiectul e în fond cît se poate de simplu, se reduce la o chestiune de bun simț. Toate lucrurile de pe lume pot fi folosite pentru a face ceva bun ori ceva rău. Cuțitul e un instrument pașnic de bucătărie, dar în mâna cuiva nepriceput ori dezechilibrat poate deveni primejdios.Tinerii dependenți de simulacrele de comunicare de pe rețelele sociale ar trebui sensibilizați să distingă ceea ce e profund, adevărat și un izvor de bunăstare sufletească și intelectuală de ce este superficial, aparent și înșelător. Or lectura este un asemenea izvor de bunăstare sufletească. Sensibilizarea aceasta ar trebui să fie făcută în familie și în școală. 

F.T.: Ați scris în carte că cititorii au dreptul la percepția lor proprie și că recenziile, chiar și cele nu tocmai reușite, e bine să existe. Totuși: cum ar trebui să arate o recenzie bine scrisă?

M.G.: Nu vorbim despre recenziile fracturate de greșeli gramaticale și de exprimare, de formulări stângace sau de opinii de rea-credință și conștient false, ci de recenziile acceptabile stilistic, sincere, cinstite, cu argumentele expuse coerent. Se întâmplă ca un scriitor lăudat cu sau fără dreptate să decidă că recenzia e strălucitoare, dar în schimb același scriitor să declare că o altă recenzie, negativă de astă dată, este o inepție. Ori și într-un caz și în altul poate fi vorba de recenzii bine scrise de doi recenzenți care și-au exprimat corect propria subiectivitate. Doar vanitatea celui de care se ocupă le evaluează în mod diferit. 

F.T.: Eu personal, când aleg o carte, de un autor de care nu am mai auzit, primul lucru pe care-l fac e să-i citesc biografia, capitol tratat și în carte. Cât de mult greșesc judecând o carte după biografia autorului?

M.G.: Pentru o încadrare generală și orientativă a operei într-un context, cunoașterea sumară a biografiei a unui autor este utilă, nu e o greșeală. Dar se vede bine că nu e o vorba de o regulă obligatorie. Citim romane polițiste sau istorice fără să ne intereseze sau să avem nevoie să cunoaștem viața autorului. Trecând la celelalte cărți care aparțin literaturii majore, greșeala, dacă ne gândim la o greșeală posibilă, ar fi să cădem în biografism, să transformăm informațiile despre viața  autorului într-o cheie de interpretare a operei. Umberto Eco vorbea în  acest sens de ”abuz de interpretare”. Lecturile despre biografiile scriitorilor însă pot fi, și de multe ori sunt, interesante ca lecturi autonome. Uneori sensul interesului se inversează. Biografia unui autor ne atrage pentru că-i cunoaștem și-i apreciem opera. Nu ne interesează biografia unui autor prolix, de maculatură, și lipsit de inteligență artistică. Toți scriitorii sunt autori, dar nu toți autorii sunt și scriitori. Din cauza asta înaintea unei lecturi dintr-un autor pe care nu-l cunoaștem, e preferabil să ne informăm în primul rând despre operă, să decidem dacă genul, tematica, subiectul ei în general ne pot interesa sau nu. În funcție de preferințele noastre de lectură. Firește, când asemenea informații de orientare sumară le putem găsi într-o prezentare a  biografiei  autorului nostru, e cu atât mai bine.

F.T.: Am citit la un moment dat în cartea dumneavoastră despre „tirania personajelor”, explicată ca acea încărcătură psihologică de care scriitorul se eliberează practic după ce termină de scris și predă cartea cititorului, odată cu ea făcând și transferul emoțiilor. Care este personajul sau cartea care v-au marcat și v-au urmărit de-a lungul anilor?

M.G.: Nu mă pot rezuma  doar la o carte sau doar la un personaj. Îmi aduc aminte că în adolescență am fost marcat de personajul lui Heinrich Mann, Diedriech Hessling  din romanul său Supusul. Apoi de personajele tolstoiene din Război și pace și Anna Karenina, de Adela lui Ibrăileanu. Am fost tulburat de Raskolnikov, personajul lui Dostoievski, de Jean Valjean și Javert ale lui Victor Hugo și tot așa, pe alte planuri, de personajele lui Caragiale, Mark Twain, Ilf și Petrov și Hașek. Mi-e imposibil să mă opresc la unul dintre ele. Am reținut la vremea potrivită câte ceva important pentru mine de la fiecare dintre ele și de la multe altele.     

F.T.: Pentru faptul că faceți parte din diaspora românească, cu care noi ne mândrim, vi se pare că există o diferență între cum sunt percepuți scriitorii din diaspora față de cei din România?

M.G.: Aș vrea mai întâi să vă spun că portalul „Biblioteca Diaspora” pe care-l administrați dumneavoastră este o inițiativă minunată pentru mai buna cunoaștere a scriitorilor români din afara granițelor României, nu numai în România dar, și asta este esențial, între ei. Nu-mi dau seama dacă există o diferență de percepție, în viața literară ori în publicul larg între scriitorii din țară și cei din diaspora. Am câțiva, puțini, prieteni literari în România pentru care granițele nu au nicio importanță cum nici pentru mine nu au. A fi scriitor în diaspora nu reprezintă un criteriu, pozitiv ori negativ, de valoare, faptul reprezintă doar o circumstanță. Cu efecte nu tocmai favorabile în privința vizibilității literare. Scriitorii din diaspora, care continuă să scrie românește, sunt, prin forța lucrurilor, departe de dinamica vieții literare românești și deci în mod natural, mai puțin vizibili și mai puțin cunoscuți. Dar în vremea noastră handicapul acesta poate fi parțial anulat și de multe ori este.

F.T.: Dintre toți scriitorii pe care i-ați citit, considerați că este vreunul (sau mai mulți) care să fi scris numai cărți excepționale? De exemplu, eu am citit din Emile Zola prima dată „Germinal”, carte care mi s-a părut o capodoperă. Când am citit însă „La paradisul femeilor”, cartea mi s-a părut doar una obișnuită.

M.G.: Nu, niciun scriitor nu poate fi autor doar de capodopere. Deja o spunea Horatiu acum 2000 de ani: ”Și bunul Homer mai adoarme câteodată”. Dar există pentru fiecare scriitor autentic un nivel personal de valoare sub care, de regulă, nu coboară. Nivelul acesta îi asigură identitatea particulară în raport cu alți scriitori.  

F.T.: O penultimă întrebare: ce amintiri ați luat cu dumneavoastră când ați părăsit România și care sunt locurile natale cele mai dragi?

M.G.: În primul rând amintirile despre oamenii care mi-au marcat pozitiv viața. Mi-a rămas în minte Bucureștiul studenției, dar și Bucureștiul anilor ’80 prăbușit în sărăcie, întuneric și frig. Apoi Piața Universității din 1990, loc de solidaritate și de exprimare a dorințelor de democratizare a României de atunci. 

F.T.: Pe mine m-ați câștigat ca cititor, după „Bucuriile și capcanele lecturii”, carte pe care o consider pe cât de documentată, pe atât de sensibilă și pe care o așez la loc de cinste în sufletul meu. Doresc să vă mai adresez o ultimă întrebare: legat de scris, ce planuri de viitor aveți, pentru că știu că sunt niște cărți pregătite pentru tipar?

M.G.: Nu pot spune  că planurile mele literare sunt la fel de consistente ca în urmă cu mai mulți ani. Cărțile pe care le am în momentul de față, apropiate de o posibilă editare sunt încă documente de sertar și deci de lucru. Cât timp simt nevoia și pot să le ameliorez, este normal să o fac.

Să scrii o carte înseamnă  să pornești pe un drum. Care trebuie dus la capăt înainte de a porni pe un altul.

F.T.: Vă mulțumesc pentru acest interviu, pentru disponibilitatea dumneavoastră.

M.G.: Și eu vă mulțumesc.

Cartea Bucuriile și capcanele lecturii, apărută în anul 2020, la Editura Ideea Europeană, în București, se găsește de cumpărat pe emag.ro, libris.ro, cărturești.ro, librariaonline.ro, elefant.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.