Scriitoarea Em Sava: Când scriu, mă mut în poveste!

Ela Mihu alias Em Sava a debutat în 2018 cu romanul „Pași” (scris în colaborare cu Axel), a apărut în diferite volume antologice de poezie și proză, iar în 2020 a publicat romanul „Ana”, reeditat în 2021, și volumul de versuri „Fluturi și alte frunze.”

Florina Turugă: Dragă Em, îți mulțumesc pentru disponibilitatea de a-mi acorda acest interviu pentru Biblioteca Diaspora. Azi vom vorbi despre romanul „Ana”, pe care eu îl consider o capodoperă a literaturii române. Cum s-a conturat ideea de a scrie acest roman?

Em Sava: „Ana” a fost o carte care trebuia să fie scrisă. Au fost două motive la bază: unul dorința bunicii, iar cel de-al doilea dorința de a împărtăși nu doar o poveste frumoasă, dar și un tezaur de autenticitate, pentru că în carte, în afară de lexicul arhaic ardelenesc, sunt și multe obiceiuri și tradiții, ritualuri și credințe, care riscă să se piardă în neantul timpului. A fost, dacă vrei, o datorie de româncă, pentru că sunt extrem de mândră de origine mea.
Dorința bunicii nu a avut la bază nimic literar, ci nevoia de a se „spovedi” familiei, nevoia de a împărtăși taina pe care o duce pe umeri. Și, pentru că această povară o purta de prea mulți ani și îi era greu să o spună, a preferat să o comunice familiei, indirect, prin mine. Bunica a fost un om rar, foarte cuminte, foarte delicat, cu un bun simț, o curățenie sufletească și o credință ieșite din comun. Așa se explică acest demers, inclusiv apariția cărții. 

F.T.: În roman folosești foarte multe regionalisme din Ardeal. Totodată sunt și evenimente istorice importante, dar și întâmplări tragice privitoare la familia ta pe care le descrii extrem de minuțios. Care au fost sursele tale de documentare?

E.S.: Sursele au fost multiple. În primul rând bunica. Ea mi-a povestit cu amănunte spumoase și multe divagări – pentru că realmete călătoream în timp și se strecurau tot felul de amănunte delicioase. 

La vremea aceea am scris un fel de broșură, cu multe poze de familie. Bunica a fost împăcată că s-a despovărat, familia, firește, un pic șocată. Aflau niște adevăruri despre ei și despre rădăcinile noastre.
Am completat ceea ce știam de la ea (pentru că în momentul în care am început să scriu cartea au apărut întrebări și bunica nu mai era ca să îmi răspundă) cu date aflate din familie, cu povești de la mama și de la Sanda – sora mamei. Am săpat în geografia și istoria zonei. Am căutat toate documentele accesibile. Și m-a ajutat foarte mult în acest demers prietenul meu, profesorul de istorie Hadrian Arion. „Ana” este, într-adevăr, o carte documentată. Am lucrat la ea timp de doi ani și cuprinde foarte multă informație. 

F.T.: Au fost momente în care ai vrut să renunți la a mai scrie romanul sau, dimpotrivă, odată ce ai început să scrii, nu te-ai mai putut opri?

E.S.: Nu a existat niciun moment de genul acesta. Eu când scriu mă mut pentru o perioadă în text și „îmi fac numărul”, ca să zic așa. Sunt dependentă de text, iar când îl termin și îl dau din mână mă doare. Câteva zile nu mai știu ce să fac cu mine. ☺ 

F.T.: Ce ai simțit când ai ținut în mâinile tale prima carte proaspăt ieșită de la tipar?


E.S.: Am fost fericită, îți dai seama. Mai ales că toată lumea vorbea de ea, primeam fotografii peste fotografii (pentru că în România se găsea deja în librării), iar la mine a ajuns cam cu o lună mai târziu.

F.T.: Cât de importante sunt pentru tine emoțiile trăite de cititorii tăi?

E.S.: Firește că sunt foarte importante. Îi iubesc pe cei care mă citesc și le sunt recunoscătoare. Mi se pare un miracol să fii citit, un dar de la Dumnezeu să ajungi să străbați culoarul acela dintre inima ta și inima altuia – cititorul.
Când scriu nu mă gândesc la cititor. Scrisul e un act egoist. Sunt eu în lumea mea. Nu mă gândesc niciodată ce va simți, înțelege etc. X sau Y. Scriu „după dictare”. Însă când e textul finit și zboară, atunci am emoții. Iar când emoțiile cititorului vin la mine… e absolut. 

F.T.: Ana, bunica ta, era născută într-o zi de mare sărbătoare: de ziua Sfântului Ilie. Asta nu era însă singura sărbătoare de pe final de iulie din familia ta. Mi-ar plăcea să ne povestești puțin cum sărbătoreați acele zile atât de speciale?


E.S.: Sărbătorile noastre sunt cu tort, surprize, bucurie și, pe cât se poate, să fim împreună. Ca toată lumea. Nu am avut niciodată vreun ritual special. 

F.T.: În cartea ta sunt foarte bine individualizate și personajele principale negative. A fost greu să le conturezi?


E.S.: Așa cum ți-am spus, când scriu, mă mut în poveste, „văd” personajele pe care, mărturisesc, că de foarte multe ori le inventez. Pozitive sau negative, nu contează. 

F.T.: Pe când o traducere a Anei și în alte limbi?


E.S.: Nu o văd pe Ana tradusă în alte limbi, tocmai datorită faptului că este extrem de românească și cred că e atât de a noastră, încât tradusă și-ar pierde foarte mult din savoare. Văd Pași traduși în schimb și, îți mărturisesc în premieră, că voi apărea într-o antologie de limba engleză în State, prin octombrie, cu zece povestiri.  

F.T.: Tu ești nu doar scriitoare, ci și redactor în cadrul Editurii Siono, editură cu  sediul în București. Cum percepi distanța București-Toronto, din această poziție?

E.S.: Foarte rar simt această distanță. Avem foarte mult de lucru, am scos și scoatem cărți de excepție, și online-ul dizolvă geografia. E drept că la mine ajung mai târziu cărțile, dar mă bucur de două ori de ele. Cum a fost pandemia, nu a fost sesizabil faptul că sunt așa departe. 

F.T.: Îți mulțumesc pentru acest interviu. O ultimă întrebare: ce planuri literare ai pentru viitor?

E.S.: Luna viitoare o să apară următoarea mea carte, care se numește Orizuru. Lucrez, de asemenea, și la o carte pentru copii. Am terminat textul, dar am nevoie de timp să îmi desenez personajele – am decis să fac eu asta. În octombrie antologia din State și… vom mai vedea.
Îți mulțumesc mult și eu! 

Romanul „Ana”, ca și celelalte volume scrise de Em Sava, se găsește atât online (pe site-ul editurii SIONO, pe Libris și Cărturești), cât și fizic, în librării din țară (București, Cluj, Iași, Brașov, Câmpina, Drobeta Turnu Severin, Constanța, Târgu Mureș) și din străinătate (Franța – Galeria Moldave – Paris, Canada – Toronto și în curând în Germania).

1 thought on “Scriitoarea Em Sava: Când scriu, mă mut în poveste!”

  1. Felicitari pt interviu! sunt unul dintre cititorii incantati de povestirile scriitorei Em Sava si pt acest lucru nu pot decat sa-i multumesc si sa-i urez in continuare aceeasi nestavilita inspiratie si iubire de oameni si locuri. Cu drag respect si admiratie!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.